Inizio


Autori ed Opere


Ultime pubblicazioni

Maria Ana...
per os...
Nel grano...
Petali di rosa...
Voglio uscire dalla ...
Filastrocca dello st...
LE NOTTI GLI A...
Tutto passa...
Maya...
Le margherite...
Amore e indifferenza...
La Poesia si libra l...
Il lungo racconto...
Gabbiani...
Oggi Scrivo ancora...
Anima sfuggente...
Inciampo...
Il dipinto...
Accade che l’alba ab...
Il tuo dolore...
DIFFICILE NON SO...
Nelle tue braccia...
Commossamente Grazie...
Io che un tempo ne a...
Il Prisma...
Muki haiku mancante ...
La Riviera Ligure...
Ululato...
La dimora dell'anima...
Chiari d'uovo...
Pio bio...
Domattina...
ESSERE POETA...
IMPERFETTO...
In là piovorno...
Una poesia per Paler...
Se perdo di sostanza...
Chiedo...
Occhi chiari...
Stanotte...
Probabilmente...
LA FANTASIA DI ANA...
Sono Solo Attimi...
Una foto. ...
Nati d'aprile...
RINASCITA...
Con me...
Cimeli...
All'imbrunire della ...
Il suono di un singh...
Cha-cha-cha...
Diavoleto...
Il Garofano...
Abbraccio è avere l...
FAME D' AMORE...
l\'ignoranza...
Il calcio da aprile ...
Passaggio terreno...
Color viola....
Il mio sentire...
30 aprile (Concorso ...
Nonna BaCoN...
Stropiccio e strizzo...
Si fa bruma...
Agosto...
La donna del poeta...
Il coraggio di amare...
Verso l'ignoto...
Sul far nemboso...
Mora...
Non chiudiamo O.S....
LA NOTTE...
Cattive virtù...
Al webmaster Mauro...
La goccia si posa...
Risorto è chi trova ...
Villamar...
Il nuovo giorno...
Quasi a gocciare...
Il dolore non si est...
Il Treno...
AU.F.O...
Vicoli ombrosi...
API...
ETEREO...
La sindrome del nido...
Addio al nuovo giorn...
Ritornare sui propri...
AMORE DOLCE OPPR...
HAIKU 41...
Elfchen...
Quando ti scrivo...
Sa spendula...
Donna senza volto...
In bici per le colli...
Voleva essere un dra...
Còlubri...
Lunedì mattina...
CHE AFFANNO QUEST...
Necessità...

Legenda
= Poesia
= Racconto
= Aforisma
= Scrittura Creativa


Siti Amici


martiniadriano.xoom.it lecasedeipoeti.blogspot.com

\'NA BATTUTA DI CACCIA ALL\'APERTURA

Cinquant’anni havi stu discursu, ora nn’ haiu a fari sittanta, perciò aviva diciannov’anni fatti nni lu timpu ca successi stu cuntu.
Iera ’na notti d’agustu sirena, lu cilu iera stiddiatu e la luna chijna ccu luci e ummiri disignava ’n terra arvuli e casi comu un valenti pitturi ca ccu lu pinnellu ’n manu ’nquatra ccu l’ucchi lu so panorama.
Versu li dui di notti di ssu jurnu tantu aspittatu di li cacciatura s’arricamparu nni la casa di campagna di me zianu, don Turiddu, frati di ma matri e cacciaturi finu, antri cacciatura di Palermu, cu machini attrizzati di congelatura, cani di razza cirneca, setter, spinuna, scupetti a canni parallele, a canni sovrapposte, automatici, ’nsuma pariva ca si aviva a fari no ’na battuta di caccia, ma ca si aviva a iri a lu frunti.
Ssu jurnu iera di la caccia l’apertura.
Appena arrivaru ddi amici nn’abbrazzammu tutti cu stritta di manu, vasati e battuti di manu nni li spaddi. “Comu sì Turì, bunu Severì e tu Filì ti passà la gamma” e tanti antri beddi palori, cumu si usa ntra nuantri siciliani quannu avi tantu timpu ca nun nni vidimmu, ma dintra lu cori sempri avimmu l’amicu ca pri un mutivu o pri nautru nun è a nui prisenti. Ssi sceni m’arristaru nni l’ucchi e nni la menti.
Sulu nni lu regnu di li dui Sicilii sti cosi si fannu cu lu cori. E ie veru, pirchì haiu firriatu tanti paisa di l’antu Stivali, ma sti azioni forti nun l’haiu vistu mai. Anzi pri essiri cchiù precisu l’haiu vistu fari nni li paisa e città di lu Cuntinenti, ma sempri a nustri cunterranei, ca dda si trovanu emigrati pri travagliu luntanu di lu so paisi.
Ma nni stu cuntu nun vugliu tuccari ssu tastu tantu dulenti e passu avanti. Comunqui anchi ad antri banni l’amicizia cunta, ma cca mi pari, forsi, ca supirammu a tutti cu li gesti, ccu li palori e cu l’azioni.
Si ficiru li tri di notti e tutti quanti, armati di fritti e di scupetti, allegramenti nniscimmu d’intra e li cani, ca nn’aspittavanu fora e nni li machini di l’amici nustri, abbaiavanu cuntenti e ivanu e vinivanu annacannu la cuda e liccannu li manu e li gammi a lu patruni. Tutti ddi priparativi, ddi sceni e dda alligria sutta ddu cilu stiddiatu e a ddu chiaruri di la luna chijna arricriavanu lu cori nustru nni dda notti sirena.
Chiddu ca scrivu ie sulu ’na parti piccidda di dda nuttata ca nni allianava lu cori: la pinna, infatti, nun ie mai capaci di rapprisintari cu pirfizioni, sintimenta, emozioni e fatti comu succidiru nni lu timpu, nni lu spaziu e nni lu scinario naturali, tiatru unni tutti nuantri ogni iurnu ricitammu nni lu beni e lu mali la parti di la nostra vita.
Partimmu finalmente e, arrivati versu li quattru e mezza di matina nni lu pustu giustu, unni all’arba nn’aspittavanu antri cacciatura, fu chiamatu lu massaru Peppi Ciarlapipi ca purtava nni li panaredda beddi fritti, ca addivava iddu. Chistu diciva ca cumu ’nfrittava iddu nun ’nfrittava nuddu e ca li fritti sua ieranu a cumannu.
Tutti sapiti comunqui ca li minchiati ca si dicinu quannu si va caccia o si cuntanu li ’mprisi di la stessa caccia sunu sempri ccu la frinza e la gnutticatura e quannu li cosi nun arriniscinu, col senno di poi, cumu si dici in italianu, tutti sunu maistri. “Tu ieratu malu misu, si li cunigliu nnisciva di dda iera a tiru, iju haiu fattu tanti battuti di caccia e facinnu accussì inghijmmu li tascappana, lassammu perdiri va e vidimmu socchi a ma fari” . Chiarchiari vacanti e tabaccheri di lignu.
’Nsuma lu massaru Peppi Ciarlapipi a lu richiamu subitu fu prontu e, nisciutu un frittu di lu panariddu, cu attenzioni, doppu ca ci fici liccari la so sputazza, lu ’nfilà ntra un pirtusu di ’na tana sutta a ’na puntara. Tutti nuantri cacciatura sempri stannu attenti nni schierammu e, ’n silenziu appustati, aspittammu ca li cuniglia nniscivanu di dda tana vicinu a ’na ruvetta.
Lu silenziu iera accussì funnutu ca pariva di stari a lu campusantu, sulu un iacubbu ancora ccu lu so chiù rumpiva ddu silenziu e dda paci, ca l’omu nni la vita sempri cerca e nun trova mai.
Iju, pri dirla veramenti tutta, a caccia ci iva, ma nun pruvava nenti; mi piacivanu ’nveci tutti ddi priparativi e poi caminari pri ddi viola stritti o acchianari vancuna e puntari, sentiri nni ddi larghi spazii di li vosca e di stirpagli matri natura cu li so culura, cu la musica di diversi aciddi, sentiri lu profumu di l’erva sicca e virdi e lu sapuri di la frutta ca pinniva di l’arvuli a nuvena. Ma iera dda e pri quarchi paru d’anni ancora faciva cuntentu a ma zianu Turiddu, ca m’insignà a sparari di picciddu, quannu nni l’estati, nni lu misi di sittimru, ca li nustri mitatera cuglivanu li minnuli, iju stava dda nni dda casa ca c’è nni li nustri tirrena ccu ma matri e ma patri.
Iammu a lu fattu ca, tutti appustati, taliavamu cu l’ucchi puntati, ca parivanu canni di scupetta, pri tantu timpu ddu pirtusu vicinu a la ruvetta, ma intantu lu cunigliu ancora nun nisciva. “Chiffà s’incuniglià lu frittu?” Quarcuno pianu pianu dissi all’ariu. E l’antru subitu senza diri nenti rispunnì, taliannu bruttu: “Sssiiiiiiii”.
Ma mentri ca tutti quanti, attenti, avivamu l’ucchi puntati nni dda tana, tutta a ’na vota vittimu a don Filippu, unu di li cacciatura, ca pianu pianu s’alluntanava, facinnu a nui signali di duluri e tuccannisi lu stumacu ccu ’na manu, pirchì ci vinni ’na chiamata imperativa, e, cu cchiù silenziu ca putiva fari, si calà li cauzi, s’agguaccià sutta n’arvulu di garrubu, la scupetta di travirsu ’ncapu li gammi e chiddu ca fici e nuantri vittimu lu lassu pinzari a lu litturi, ma la ciunnata di lu forti fitu nn’arrivà dritta comu ’na rosa di chiummu nni li naschi ca s’allargà ’n tutta la cuntrata.
Lu cunigliu intantu nun nisciva e quarcunu macari si siddiava, ma quannu menu nni l’aspittavamu va da nnesci un cunigliu dispratu cumu un pazzu, a zichi zachi cunfusu currì versu lu garrubu, s’infilà sutta lu culu di ddu poviru don Filippu e, appinnutu ad iddu nni ddi dilicati parti ca fannu onuri a li ’ncinagli, ci aggrancià gli gliommari; scandatu, chiddu si susì di scattu tuttu lurdu e, currinnu tirava ddu cunigliu, ma lu cunigliu nun lu putiva tirari, pirchì l’armali iera accussi scandatu ca ddi palli e tuttu l’apparatucridiva ca ieranu lu sulu rifugiu di la so sarbizza.
Nun sapinnu comu fari, don Filippo, ristà tisu cu la scupetta ’n manu e, facinnu silenziu tutti quanti, lu cunigliu lassà perdiri la prisa e cu ’nu scattu chijnu di cacazzu si ittà ’n terra, ma quannu fu a tiru la so cursa la firmà ’na scupittata di uno di ddi cacciatura ca ieramu schierati atturnu a dda ruvetta e li cani abbaiaru a squarciagula, cuntenti d’ammuccari dd’armaluzzu, ca aviva lurdu tuttu lu so pilu.
Don Filippu a la ddritta nun sapiva comu fari, nun aviva carta pi si stuiari; li mutanni, li cauzi nun si li putiva acchianari e nun sapiva comu avia a fari. Ma don Severinu, ca iera lu cchiù ranni, ci dissi a don Filippu: “Filì, levati li cauzi e li mutanni e, pianu pianu passannu ssi canni, ti nni scinni e pua truvi un vadduni, si nun ie asciuttu, e accussì ti lavi tu e anchi li to robi”. Accussi fici don Filippu e musciu musciu tuttu lurdu cu li cauzi e li mutanni ’ntra ’na manu e cu la scupetta nni l’antra manu si
nni scinnì ’nni ddu pinninu cu li gammi e li ’ncinagli sgramignati.
Nuddu di nuantri cacciatura allargà li labbra e mancu li dinti, ma tuttu fu fattu seriamenti. Però, quannu don Filippu fu a lu tracuddu nni taliammu tutti nni la facci e, ’nveci di allargari sulu li dinti, allargammu anchi li scagliuna e pri lu forti ridiri ci fu quarcunu ca si si piditava, facinnu ridiri di cchiù a li prisenti.
Si dici ca doppu di la tragedia si ridi, pirchì di la tragedia tanti voti scatta la cummedia e ie daveru; infatti, dda scena fu accussi forti, ca anchi don Filippu quannu si ci assirinà lu sangu si misi a ridiri di dda so mala sorti.
Nun tantu luntanu di ddu cugnu antu vittimu appinninu ca c’era na ’nchiusa cu tanti arvuli di frutta e un viddanu assittatu all’ummira sutta un prunu. Nni taliammu ’n facci a unu a unu e tutti pinzammu la stessa cosa di chiamari a don Filippu e pua iri a prigari ddu bon’omu assittatu sutta lu prunu pri fari sistimari l’amicu nustru don Filippu, ca si truvava nni ddu malu statu.
Accussì ficimu, nni calammu e passannu di ddu vadduni, ca iera asciuttu, nni purtammu ddu poviru disgraziatu di don Filippu ancora tuttu lurdu e cu la facci giarna. Arrivammu nni la ’nchiusa e ddu bon’omu nni vinni all’incuntru, dicinnuni si aviamu bisognu, e appena vitti l’amicu nustru nni ddu statu subitu capì ca avia bisugnu e lu purtà a li casi, unni lu fici lavari tuttu quantu e, dannuci un paru di cauzi mizzi rutti e arripizzati, ci dissi ca li robi sua li putiva lavari e stenniri fori, ca cu lu forti caluri di lu suli ’ntra n’urata si ci avissiru asciucatu.
La caccia dda iurnata d’apertura ie a finiri a frisca e a pidita e siccumu nni avivamu purtatu lu mangiari, ca iera nni li machini, lu massaru Peppi Ciarlapipi e un palermitanu sinni iru quasi vicinu
lu stratuni, unni li machini ieranu misi all’ummira sutta l’arvuli.
Finalmenti riturnaru a li casi cu lu mangiari dintra li tascappana, subitu si cunzà tavula fori e tutti cuminciammu a mangiari a l’ummira di n’arvulu di cinzu, assittati cu ’ntra ’na tucchiena, cu
’ncapu un sicchiu vutatu a lu rivirsu e cu ’n terra appuiatu a lu zuccu.
Si mangiava e si schirzava, ognunu cuntava li so ’mprisi di caccia e ddu bon’omu, ca si chiamava Iabicu, patruni di dda casa, s’alluntanà pri cogliri la frutta e pua vinni cu lu panaru chijnu di pruna, pirsichi e varcochi, ca misi ’ncapu lu tavulinu sparpagliati e pua si misi a scutari a tutti quanti e ogni tantu, canuscinnu a don Turiddu, ci faciva ricurdari e lu diciva a tutti quantu beni arricivì di don Turiddu quannu iera scarsu e nun aviva nenti.
’Nsuma ognunu diciva la sua e accussì lu timpu passava allegramenti. Anchi a li cani ci dittimu li canigliutti pri mangiari e doppu ca vippiru ’ntra un vacili, ca vicinu a li casi iera ittatu, si iru a curcari a lu friscu nni ddu bagliu vicinu a li patruna, scudinzulannu la cuda versu destra. Si dici, infatti, ma nun sacciu si ie veru, ca quannu lu cani scudinzula la cuda a destra, allura voli diri ca voli beni lu patruni, ’nveci quannu scudinzula a sinistra significa ca ie malu dispostu versu lu patruni.
Lu massaru Peppi Ciarlapipi, ca iera chiddu ca nni li panaredda purtava li fritti, siccumu ci vinni di pisciari, s’alluntanà appinninu e si misi a fari acqua sutta n’auliva. Ma lu diavulu dda iurnata, nun cuntentu e saziu di la prima sbintura, nni cuminà n’ antra. Infatti lu massaru Peppi Ciarlapipi nni ddu picca timpu mentri pisciava nni li gammi sintì tantu fastidiu: sintiva chiuritu e, nun capinnu socchi iera, si taliava attentamenti, acchianannusi li gammigli di li cauzi. Tutta a na vota capì e vitti ca ddu chiuritu ieradi li pulici ca ci acchianaru a picca a picca fina ’n testa. Ci vinni ’nu scattu di nirvi e si ittà ’n terra lu mischinu e pua si susì comu un pazzu, schitulannusi li cauzi e la cammisa, e pua s’alluntanà di cursa di ddu pustu, ittannu bastemii a la stisa a tutti li santi scritti nni la litania. Si livà li cauzi e la cammisa e anchi li mutanni ittà ’n terra, gridannu a cori apirtu: “Mamma mia, cumu haiu a fari, mi cunsumavu, cumu haiu a fari ora, mamma mia, cunsumatu sugnu”.
Nuantri ca sintimmu ddi lamenta di lu massaru Peppi Ciarlapipi ca acchianava ccu li cauzi manu e l’antri robi, nudu cu la sula canuttiera e iddu nni la facci biancu na cira, nni scantammu nun sapinnu lu fattu e subitu currimmu versu ad iddu. Lu massaru Peppi, ca iera n’omu bunu, di luntanu subitu nni dissi a tutti quanti: “Nun vi abbicinati pri carità, amici cari, iju vi scungiuru, pirchì sugnu chijnu di pulici nni li robi e nni li carni e fina ’n testa, pri fauri, amici, nun v’abbicinati”.
Appena capimmu tutti la sunata, ’nveci di iri versu Peppi Ciarlapipi cumu li gammari nni trammu n’arriri e, a picca a picca, quannu fummu sicuri ca li pulici nun nni putivanu ’mpricignari, don Severinu, lu palermitanu, né tranta né lenta piglià la palora e subitu ci dissi: “Massaru Peppi cca ci sunu li fospari, ittati li vostri robi tutti a munziddu e datici luci e pua si vidi chiddu ca pri vui putimmu fari”. Accussì ci dissi e di luntanu a Ciarlapipi ci ittà lu scatulinu.
A chiddu, a lu massaru Peppi Ciarlapipi, prima ci vinni comu ? ’na confusioni, ma pua subitu misi ’n pratica lu dittu di don Severinu. Piglia li robi, li misi a munziddu sutta ci misi ervi sicchi e pua addumà lu fusparu e ci detti luci. Cu lu caluri di lu suli e ccu dd’erva sicca ddi mutanni, ddi cauzi, ddu tascu e dda cammisa ficiru subitu na vamparata, mentri lu massaru Peppi dda vicinu cu li manu di davanti e d’arriri si schitulava ancora, runguliannusi e taliannu a nuantri.
Lu patruni di casa unni mangiammu, Iabicu, assistinnu a ddu fattu, subitu capì ca lu massaru Peppi Ciarlapipi si nni scinnì a pisciari propriu sutta l’arvulu, unni iddu attaccava sempri lu so cani e cu nui prisenti si scusà assai e lu stessu fici di luntanu cu Ciarlapipi.
Un dittu sicilianu dici: “Cu nni lu littu si curca li cani, ccu li pulici s’agghiorna lu nnumani”. Ma certamenti lu dittu iera cchiù adattu a ddi timpi, pirchì ora li cani sunu tinuti migli di li patruna; infatti, ora li cani si curcanu ccu li patruna e si susinu quannu finiscinu di mangiari la culazioni ca ci pripara e ci porta lu patruni. Cumu cangianu li timpi! “O tempora, o mores!” diciva Ciciruni. Certamenti pri li cani chistu ie lu megliu timpu.
A parti sta cunsiderazioni, Iabicu iera veramenti n’omu bunu e si dispiacì assai pri lu fattu succissu a Ciarlapipi; infatti, mentri ddi robi sbampavanu si abbicinà, ma nun tantu vicinu a Ciarlapipi, e dincuddu ci ittà du sicchia d’acqua e pua nni ie a pigliari ancora e li sicchia li lassà vicinu a Ciarlapipi, ca si lavà di la testa a li pidi, fricannusi tuttu davanti e darriri e, menumali ca iera tignusu, accussì problemi di pulici nni li capiddi nun nn’aviva. A lu suli finalmenti s’asciucà, ma ristà nudu cumu lu fici so mà.
Nuddu aviva riditu pri dda scena, tutti, anzi, pinzavamu cumu nni l’avivamu a purtari. Mentri pinzavamu n’silenziu cumu fari, ddu bon’omu di Iabicu, patruni di la casa, nni dissi: “Cauzi nun nn’haiu cchiù, ma un paru di cauzi di tila vi li puzzu dari”. Appena chiddu dissi ssi palori a tutti quanti nni s’allargà lu cori. Ciarlapipi si misi ddi cauzi di tila, ca ieranu li mutannuna all’antica e, ringraziannu e salutannu ddu bonu cristianu di Iabicu, subitu pinzammu di irininni, bazzica quarchi antra minchiata succidiva.
Nni calammu pianu pianu nni li machini, ca già s’aviva fattu quasi mezziiurnu e mentri scinnivamu a lu chianu svulazzaru na piddata di pirnici, ma cu dd’alligria ca nni purtammu apprissu dda iurnata a lu so pustu lassammu la scupetta e mancu ciatu di mmucca nni nisciva, ma sulu na ucchijata ’ntra di nuantri a ucchi turti. Ieramu stanchi senza fari nenti, abbattuti e anchi accalurati trasimmu nni ddi machini ruventi e nuddu ciatà e a lu riturnu duranti lu viaggiu nuddu dissi nenti.
Lu silenziu fu ruttu di un pulizziottu, accantratu ccu lu so cumpagnu sutta n’arvulu vicinu a lu stratuni, ca nni firmà e, doppu ca vitti li nustri documenti, tutti giusti, nni talià e nni fici na sula uppusizioni: “Pirchì chissu ie vistutu ccu ssi cauzi di tila e nenti cchiù?”. “Sintiva callu e nun nni putiva cchù”. Arrispunnì don Severinu, sciluccatu. E lu pulizziottu, taliannu all’antru so cumpagnu: “Arragiuni aviti, si lu putissi fari anchi iju ccu stu lustru di luna mi ittassi nudu ’ntra lu mari”. Accussì dissi ddu pulizziotto e, facinnuni lu salutu, nni lassà iri pri la nostra strata.
Nni ficimu la cruci cu la manu manca e nni tuccammu li palli cchiù di na vota, sprannu d’arrivari senza dannu, d’unni partimmu la matina prestu.
Menumali, arrivammu versu li dui e mezza doppu mezziurnu, ca iera l’ura giusta di mangiari e la muglieri di don Turiddu, ca aviva priparatu un pranzu degnu di lo so fari, nni dissi a tutti di n’assittari a tavula e a dda iurnata senza caccia di nun ci pinzari. Ma chidda dissi accussì, pirchì liggi nni vitti prisintari, ma l’abbinturi ca nni capitaru ristaru murti pri tutta la iurnata. Infatti fina a tardu si parlà di tanti cosi, ma di ddi abbinturi nun si fici ciatu.
Certu don Turiddu a la muglieri, pinzu ca quannu ristaru suli, forsi, ci cuntà tutti l’abbinturi. Ma iju, ca a tarda sira minni ivu a lu paisi, salutannu l’amici tutti quanti, sacciu, cumu mi cuntà ma zì Turiddu doppu timpu, ca antri ’mprisi ridiculi nni l’antri tri iorna di caccia nni succissiru, ma nun furu accussi ridiculi comu a chiddi. Iju l’appi cuntati, cumu dissi, di ma zì, ma nun essinnu statu prisenti a li sceni, nun li puzzu giustamenti raccuntari.
Nun sacciu si lu dialettu sicilianu iju l’haiu scrittu giustu, ma a sta lingua melodiusa, ca sintivu pri la prima vota parrari a ma matri e a ma patri quannu iju nnascivu e cu piaciri parlu ancora finu a ranni, cu stu cuntu ci vugliu dari onuri e a li allitterati, ca hannu studiatu e sannu sicuramenti tantu, ma tantu cchiù di mia, ci addomannu scusa, si stu travagliu avi quarchi sbagliu.
A tutti li siciliani ca stanu cca e a chiddi sparsi pri lu munnu, ca pri un pizzu di pani si nni iru e si nni vannu luntanu di sta terra, li prigu di nun si scurdari mai ca sta lingua, pinna di pau, di la bedda Sicilia ie la bannera e ie giustu parrarla matina e sira in ogni cantunera.


Gino Ragusa Di Romano
Dal mio libro LACRIME E SORRISI -
Pellegrini Editore - Cosenza 2014




Share |


Racconto scritto il 04/01/2015 - 18:14
Da Gino Ragusa Di Romano
Letta n.1193 volte.
Voto:
su 11 votanti


Commenti

Nessun commento è presente



Inserisci il tuo commento

Per inserire un commento e per VOTARE devi collegarti alla tua area privata.



Area Privata
Nome :

Password :


Hai perso la password?